#zidemeci

Intram în vestiarul echipei mari de la Ceahlăul când aveam 17 ani și ceva. Încă nu realizam ce mi se întâmplă. Eram coleg de echipă cu toți jucătorii care au ținut Ceahlăul zece ani în Liga 1, cu toți cei pe care săptămână de săptămână îi vedeam de după gard.

La nici două săptămâni de la acest eveniment aveam să trăiesc o altă întâmplare și mai fericită. Țineam cu Rapidul de prin ’97. Îmi luam primul fular cu însemnele echipei în anul în care Mircea Lucescu câștiga campionatul cu echipa giuleșteană și ascultam fiecare etapă la Radio România Actualități atunci când Rapidul nu era la tv (pe vremea aceea nu toate meciurile erau transmise). Cu câteva luni înainte de momentul în care intram în vestiarul echipei mari a Ceahlăului întâlneam unul din jucătorii emblematici ai Rapidului din vremea în care începusem să țin cu această echipă. Ceahlăul avea etapă acasă cu FC Bihor, iar la orădeni juca Nae Stanciu. L-am văzut în parc, cu o zi înainte de meci. Nu eram genul care fugea după autografe sau poze, îmi plăcea să privesc ce fac pe teren fotbaliștii, dar atunci am zis că ar fi păcat să ratez un autograf de la cel care fusese căpitanul Rapidului o lungă perioadă de timp. La doar câteva luni de la întâlnirea cu fostul jucătorul al Rapidului eram în vestiarul Ceahlăului. Începuse pregătirea de iarnă, echipa mai aveam puține șanse de promovare în acel an și de aceea era în căutare de jucători. Mulți jucători au venit la Ceahlăul în acea iarnă, puțini au rămas, dar pe unul dintre ei n-am să-l uit niciodată. La doar câteva luni după ce îi ceream un autograf în amintirea vremurilor în care îl priveam la televizor în tricoul Rapidului, Nae Stanciu intra în vestiarul Ceahlăului. În primele momente mi s-au înmuiat picioarele. Mă uitam la el din când în când și încercam să realizez că sunt coleg de echipă cu cel care a fost căpitanul Rapidului. Nae n-a stat mult la Ceahlăul. După vreo două săptămâni a plecat. Simțea că nu mai poate fizic și cred că în acea iarnă s-a lăsat de tot de fotbal.

V-am povestit toate acestea ca să înțelegeți cam cât de emoționantă e o astfel de întâmplare. Cam așa a fost și sâmbătă când am jucat fotbal cu Viorel Moldovan. Echipa Bloggerilor, din care am făcut parte, a fost învinsă de echipa Dolce Sport cu 3-0, din echipa câștigătoare făcând parte și Viorel Moldovan, Iulian Miu sau Ion Manu. Am rămas cu amintirea unui șut în cros al lui Moldovan scos de mine după un plonjon întins și cu un un “bravo” din partea celui care a făcut parte din adevărata națională a României. Aș fi vrut să-i strâng mână și să-i mulțumesc pentru tot ce a făcut, dar mi-a fost rușine. M-am gândit că probabil știe în sinea lui că mai toți cei care îl privesc ar vrea să-i mulțumească pentru toate amintirile frumoase.

Poze de la eveniment găsiți pe pagina de facebook a Dolce Sport și la Andu. Un livetext de la #zidemeci găsiți aici

6 Responses to “#zidemeci”

  1. [...] la noi, l-as remarca doar pe Adi Zabava, care ne-a salvat de la o rusine mai mare, semn ca am avut si fotbalisti in echipa, nu doar [...]

  2. Toma says:

    E filmat sutul din trei unghiuri. Filmarea acus :)

  3. Adi Zăbavă says:

    URAAAA!

  4. [...] intrebarea reporterului nostru adresata lui Adi Zabava: “Cate goluri ati luat azi?”, acesta a replicat: “3 in P#!@ [...]

  5. [...] Alex Tunaru, Toma Nicolau, Laurentiu Buica, Cristian China-Birta, Mircea Mester, Bogdan Ciuclaru, Adi Zabava si Dan [...]

  6. [...] Gradinescu (care n-au prea comentat pe teren) si inca vreo 3. La noi, niste anonimi: Toma Nicolau, Adi Zabava, Mircea Mester, Lucian Marin, Birkof, Make, Ciubotaru, Dascalescu, Bogdan, Tunaru si [...]

Leave a Reply